Urmarire in trafic, la Ploiesti. Sofer fara permis, prins beat la volan. Politistii i-au pus catusele
Ieri, în jurul orei 13.00, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 1 Ploiești a observat în trafic un autovehicul condus de un ploieștean despre care se cunoștea că are suspendat acest drept.
Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul polițiștilor, aceștia au plecat în urmărirea lui, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Bărbatul a fost interceptat și, întrucât a devenit recalcitrant, polițiștii au fost nevoiți să îl imobilizeze și să îl încătușeze pentru a-l transporta la sediul poliției. Întrucât emana halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest și deplasarea la Spitalul Județean de Urgențe Ploiești în vederea recoltării de probe biologice, acesta refuzând.
Întrucât persoana în cauză s-a manifestat recalcitrant, a fost sancționat contravențional cu amendă.
Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul de către o persoană care are suspendat acest drept și refuz prelevare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Suspectul a fost cercetat și condamnat anterior pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.
Acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cu propunere de sesizare a instanței în vederea luării măsurii arestului preventiv.
Persoana în cauză a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.
foto cu rol ilustrativ