Trecerile la nivel cu calea ferată vor fi modernizate
Zeci de accidente se petrec, anual, înRomânia, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, printre acestea fiind și cazuri de persoane care și-au pierdut viața din cauza neatenției la volan sau care se aflau în autovehicule care au fost lovite în timp ce treceau peste șinele de cale ferată.
În ultimii doi ani, și în județul Prahova au avut loc situații de asemenea natură, una dintre acestea fiind înregistrată în apropiere de Ploiești, în zona comunei Târgșoru Vechi, la trecerea la nivel cu calea ferată, când un tren a acroșat un autoturism cu trei persoane.
În majoritatea accidentelor petrecute la trecerile peste calea ferată, vinovăția aparține în exclusivitate conducătorilor auto, care ajung să fie răniți sau chiar să-și piardă viața din cauza neatenției, a sentimentului că timpul este de ajuns până la venirea trenului pentru a traversa cu autovehiculul, dar și din cauza faptului că nu mai există bariere care să îi împiedice să treacă la apropierea unei garnituri de tren.
Ministerul Transporturilor, dată fiind statistica la nivel european, care situează România și Bulgaria în topul accidentelor rutiere, a lansat un proiect de modernizare a tuturor trecerilor la nivel cu calea ferată.
Pe raza județului Prahova nu există an în care să nu apară cel puțin un accident grav, soldat cel puțin cu persoane rănite, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Unul dintre cele mai grave evenimente de acest fel înregistrate în ultimii doi ani a fost acela petrecut în primăvara anului trecut, când un microbuz cu muncitori a fost acroșat de un tren pe strada Gârlei din municipiul Ploiești, nefiind vorba din fericire decât despre răniți, nu și despre morți.
Tot anul trecut, în vară, la Bușteni, un tren Interregio care venea dinspre Ardeal spre Capitală a rămas blocat pe șine după ce șoferul unui autoturism a intenționat să treacă peste calea ferată fără să bage în seamă semnalele acustice ale garniturii feroviare de călători care tocmai se apropia. Nici în acest caz nu a fost vorba despre persoane care să fi decedat în urma impactului.
Cu toate acestea, la nivel național au fost înregistrate în ultimii ani și decese cauzate de lipsa de asigurare a șoferilor pe zonele riscante ale trecerilor la nivel cu calea ferată.
Ministerul Transporturilor are de gând să înceapă modernizarea trecerilor la nivel cu calea
ferată, parțial cu fonduri europene, pentru ca să sporească și nivelul siguranței în trafic, atât în cel rutier, cât și în cel feroviar, având în vedere că impactul dintre un tren și un autovehicul poate să conducă și la deraierea locomotivei sau chiar și a primelor vagoane ale garniturii feroviare.
Tocmai de aceea, este necesară amenajarea zonelor menționate, pentru ca riscul producerii unor accidente grave să fie redus. Ce se intenționează? Iluminarea sectoarelor de drumuri naționale la trecerile la nivel cu calea ferată, îmbunătățirea semnalizării rutiere verticale și orizontale a trecerilor la nivel cu calea ferată a drumurilor naționale, prin refacerea marcajelor rutiere și completarea semnalizării verticale, diminuarea posibilităților de nerespectare a regulilor de circulație impuse de către conducătorii indisciplinați prin implementarea unei măsuri tehnice ce va interzice conducătorilor auto să efectueze manevra neregulamentară de depășire.
Costul estimat al punerii în practică a acestor idei se ridică la circa 35.320.352,20 lei cu TVA, dar, deocamdată, proiectul se află la nivelul de consultare publică.
Sursa: ziarulprahova.ro
Admin.I
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: