Drumul spre Poiana Braşov va fi închis sâmbătă şi duminică

Publicat in Trafic 11 Octombrie 2017 70 ori
Google+ WhatsApp
Drumul spre Poiana Braşov va fi închis sâmbătă şi duminică
Drumul spre Poiana Braşov va fi închis sâmbătă şi duminică

Dacă aveți de gând să mergeți în week-end în stațiunile montane din județul Brașov, e bine să știți că drumul spre Poiana Braşov va fi închis pentru ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

 

 

 

Traficul va fi restricționat atât sâmbătă, cât și duminică. Peste 80 de concurenți iau parte la această competiție.Prezentarea echipajelor va avea loc vineri, începând cu ora 19:30, în Parcarea Bibliotecii Județene „Gheorghe Barițiu”, scrie bizbrasov.ro. Campionatul Național de Viteză în Coastă începe sâmbătă dimineață, cu trei manșe de recunoașteri, urmate de două manșe de antrenamente cronometrate.
Astfel, circulația va fi restricționată, sâmbătă, între orele 8 și 19, fiind deschisă doar in intervalul 13:00-14:00.

Duminică, piloții vor avea două manșe de recunoașteri și două de concurs. Traficul pe drumul spre Poiana Brașov va fi restricționat între orele 8 și 18. Circulația va fi permisă în intervalul 12:00-13:00.

Brasov Trofeul Opel este a VIII-a etapă a Campionatului Naţional de Viteza în Coastă, organizat de către Primăria Municipiului Braşov şi Club Sportiv AMC Racing, al cărei promotor este Mihai Leu, fostul campionul mondial de box şi campion naţional de raliuri.

Realestate Paulesti

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office