A fugit de poliţişti şi a abandonat maşina într-o parcare din Ploieşti

Publicat in Trafic 17 Martie 2017 165 ori
Google+ WhatsApp
A fugit de poliţişti şi a abandonat maşina într-o parcare din Ploieşti
A fugit de poliţişti şi a abandonat maşina într-o parcare din Ploieşti

Miercuri, în timp ce acționau pe strada Transilvaniei din Ploiești, polițiști din cadrul Secției nr. 1 Ploiești au efectuat semnal de oprire față de conducătorul unui autoturism. Întrucât acesta nu a oprit, echipajul a pornit în urmărirea lui.
Autoturismul în cauză a fost depistat imediat în parcarea subterană a unui centru comercial, fără ca șoferul să fie găsit la fața locului.
Polițiștii au identificat și conducătorul auto, în persoana unui ploieștean în vârstă de 30 de ani. Se pare că acesta a încercat să scape de echipajul de poliție deoarece avea dreptul de a conduce suspendat.
Astfel, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, autoturismul fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Realestate Paulesti

Admin.R

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office