Accident grav pe DN1, la Tatarani. Un mort si sase raniti

Publicat in Trafic de catre Admin.A 08 Ianuarie 2017 2221 ori
Google+ WhatsApp
Accident grav pe DN1, la Tatarani. Un mort si sase raniti
Accident grav pe DN1, la Tatarani. Un mort si sase raniti

O persoană a murit şi alte şase au fost rănite după ce şoferul unui autovehicul a pierdut controlul asupra direcţiei pe drumul naţional (DN) 1, între Ploieşti şi Bucureşti, iar maşina a derapat, s-a izbit de un stâlp, după care a fost proiectată într-un alt stâlp care a căzut pe plafonul maşinii. Patru dintre victime au fost scoase din autoturism de către echipajele de descarcerare.



Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, în jurul orei 5.15, pe DN 1, în localitatea Tătărani din judeţul Prahova.  Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că în urma primelor cercetări s-a stabilit că şoferul unui autovehicul în care se aflau şapte persoane şi care se îndrepta către Bucureşti a pierdut controlul asupra volanului, iar maşina a derapat, s-a izbit de un stâlp de pe marginea drumului, după care a fost proiectată într-un alt stâlp, care a fost dislocat şi a căzut pe plafonul autovehiculului.

În urma accidentului, unul dintre pasagerii din autovehicul a murit, iar ceilalţi şase au fost răniţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, patru dintre victime au rămas încarcerate fiind scoase din maşină în urma intervenţiei echipajelor de descarcerare.

Unul dintre răniţi, o femeie, este în stare gravă, fiind în comă. Celelalte cinci victime erau conştiente în momentul în care au fost preluate de către echipajele de prim ajutor.

Realestate Paulesti

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

loading...

loading...