Când vom avea benzinării şi spații de servicii pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti

Publicat in Trafic 08 Noiembrie 2016 596 ori
Google+ WhatsApp
Când vom avea benzinării şi spații de servicii pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti
Când vom avea benzinării şi spații de servicii pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti

Deschisă circulației încă din iulie 2012, A3 București - Ploiești nu are nici acum, după mai bine de patru ani, benzinării sau spații de servicii. Și nici nu va avea prea curând, explică directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor.

"Pe A3 în 2015 a fost scos la licitaţie un calup cu principalul obiect realizarea acestor spaţii de servicii. În luna ianuarie am semnat contractul cu un grup, un joint-venture. O fază incipientă în derularea unui contract este aducerea scrisorii de garanţie de bună execuţie, în cuantum de 10%. Nici până astăzi acest joint-venture nu a avut capacitatea să aducă această scrisoare de garanţie bancară, drept pentru care am iniţiat procedura de reziliere. Acel contract va fi denunţat şi, pentru a nu pierde timpul cu alte licitaţii, vom realiza noi, în regie proprie, acele spaţii de servicii de pe A3. Benzinăriile, după ce avem finalizate spaţiile de servicii, pot fi scoase în paralel pe o procedură pentru concesionarea acestor spaţii", a declarat Homor, într-un interviu acordat HotNews. Întrebat de un termen probabil când pe acest tronson vor exista astfel de dotări, Homor a apreciat că, "din punct de vedere al execuţii lucrărilor, s-ar putea ca de la sfârşitul anului viitor să avem benzinării".

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office