Accident MORTAL la Podeni. Un tânăr de 21 de ani din Ploiești și-a pierdut viața. Cine era

Publicat in Trafic 04 August 2015 5299 ori
Google+ WhatsApp
Accident MORTAL la Podeni. Un tânăr de 21 de ani din Ploiești și-a pierdut viața. Cine era
Accident MORTAL la Podeni. Un tânăr de 21 de ani din Ploiești și-a pierdut viața. Cine era

Tânărul care şi-a pierdut viaţa în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un accident rutier în comuna Podenii Noi este Alexandru Ursaru, absolvent al Colegiului Național Jean Monnet din Ploiești.

 

 

Ursaru Alexandru a murit la numai 21 de ani după ce maşina în care se afla a intrat  într-un copac de pe marginea drumului. Tânărul avea o reputaţie de om săritor şi se înţelegea cu toată lumea. Acum toţi prietenii îl plâng şi se pregătesc să-l conducă pe ultimul drum.

Accidentul rutier a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la ora 01.30, pe drumul care leagă localităţile Bălţeşti şi Apostolache, la Podenii Noi.

Potrivit martorilor, la volanul autoturismului se afla un tânăr de 34 de ani, precum şi doi pasageri, un tânăr de 21 de ani, care se afla în dreapta conducătorului auto, şi un bărbat, în vârstă de 60 de ani.

Într-o curbă la stânga, şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a lovit un copac, după care a dărâmat un gard al unei case şi a intrat cu maşina într-un autoturism parcat în curtea locuinţei, maşină care a fost avariată. Zgomotul produs de accident a scos imediat oamenii în stradă. Toate cele trei persoane din autoturism au fost rănite şi au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean Ploieşti. Pasagerul din dreapta şoferului, în vârstă de 21 de ani, a ajuns în comă la Unitatea de Primiri Urgenţe şi a decedat la scurt timp. Şoferul de 34 de ani era în stare comatoasă şi a fost operat de urgenţă fiind transferat la Terapie Intensivă. Cea de a treia victimă, bărbatul de 60 de ani, s-a ales cu răni care nu-i pun viaţa în pericol.

Sursa: observatorulph.ro

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office