Noutate importantă pentru șoferii care vor să conteste contravențiile
Legea care permite şoferilor să conteste contravenţiile în localităţile de domiciliu, nu în cele unde s-a petrecut fapta a intrat în vigoare.
”În 2019 am depus o propunere legislativă prin care intenţionam să stabilesc o competenţă alternativă privind contestarea amenzilor de circulaţie, ori la judecătoriile din localităţile de domiciliu ale contravenienţilor, ori la judecătoriile din localităţile unde s-a petrecut fapta. Iniţiativa a fost înregistrată cu numărul Plx.380/2019, dar nu am reuşit să o promovez şi a fost respinsă”, a transmis, marţi, deputatul Mirela Furtună.
Aceasta precizează că deputatul Eugen Neaţă a reluat iniţiativa, iar aceasta a fost votată de Camera Deputaţilor, în şedinţa din 13 aprilie, cu 203 voturi pentru, 102 împotrivă şi 2 abţineri.
”În fapt, iniţiativa are la bază un fundament solid, mai exact şoferii nu trebuie să fie obligaţi să conteste procesul-verbal al contravenţiei exclusiv la judecătoriile de pe raza localităţilor în care s-a petrecut contravenţia, deoarece de multe ori este limitat accesul lor la justiţie. Un şofer din Constanţa care folosea maşina pentru a merge în vacanţă în Bihor şi lua o amendă, pe care o considera incorectă, o putea contesta doar la Bihor. Însă era improbabil ca şoferul să facă toate diligenţele necesare pentru a contesta la Judecătoria din Bihor amenda. Am considerat necesară aplicarea unei jurisdicţii alternative, astfel încât şoferul să poată contesta amenda şi la Judecătoria din Constanţa, dovezile privind constatarea contavenţiilor putând fi trimise de Poliţie şi colegilor lor din Constanţa”, a mai transmis deputatul.
Admin.I
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: