In sfarsit! La insistentele viceprimarului Cristi Ganea si ale sefului CJ Prahova, Bogdan Toader, au inceput lucrarile la "giratoriul ruşinii"
Sensul giratoriu provizoriu de la ieșirea din Ploiești spre Bucov, denumit de mulți “giratoriul rușinii”, devine istorie! La insistenţele autorităţilor prahovene, CNAIR a început marţi lucrările pentru refacerea acestuia. Numai că, în viziunea CNAIR, modernizarea se face prin schimbarea unor prefabricate din beton vechi cu unele noi.
La insistențele viceprimarului municipiului Ploiești, Cristian Ganea, precum și ale președintelui Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, astăzi, Compania Națională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere a început montarea prefabricatelor destinate înființării noului sens giratoriu. "S-a concretizat, astfel, promisiunea făcută de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și de conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în cadrul vizitei efectuate în județul Prahova", a declarat viceprimarul Ganea.
Totuşi, lucrările de acum nu rezolvă în totalitate problemele din zonă, în contextul în care, pe lângă configuraţia vechiului giratoriu, şoferii care treceau pe aici se plângeau adesea şi din cauza denivelărilor din asfalt, pe fondul circulaţiei vehiculelor de mare tonaj prin intersecţia dintre DN 1A şi DN 1B, pe Centura de Est a Ploieştiului.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: