Un autocar in care se aflau suporterii ASU Timisoara, oprit in trafic, la Ploiesti. Politistii au gasit boxuri, bâte, cutite si bricege
Polițiștii prahoveni au depistat mai mulțu suporteri ai echipei ASU Poli Timișoara având asupra lor un adevărat arsenal.
Polițiștii au oprit un autocar pe DN 1, iar, în urma verificărilior, asupra unora dintre pasageri au fost depistate diverse obiecte contondente, unele dintre acestea interzise a fi deținute în asemenea circumstanțe (bricege, boxuri, bâte), se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.
În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de obiecte periculoase.
Potrivit unor surse, persoanele în cauză sunt suporteri ai echipei ASU Poli Timișoara care se deplasau către Constanța, pentru meciul cu Farul, din liga secundă.
Partida este programată miercuri, de la ora 17.00.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: