Invenții românești prezentate la Expoziţia internaţională Expo 2017 Astana

Publicat in IT&C 25 Iunie 2017 245 ori
Google+ WhatsApp
Invenții românești prezentate la Expoziţia internaţională Expo 2017 Astana
Invenții românești prezentate la Expoziţia internaţională Expo 2017 Astana

Pavilionul României din cadrul expoziţiei internaţionale „Energia viitorului”, care se desfășoară la Astana, Kazahstan, găzduiește timp de trei zile, între 23-25 iunie, o serie de demonstrații tehnice organizate de Universitatea POLITEHNICA din București (UPB).

Astfel, vizitatorii pavilionului au ocazia să participe la demonstrații interactive oferite de studenții UPB și să vadă modele de roboți construiți de studenții Facultății de Automatică și Calculatoare București și premiate la concursuri internaționale.

Toți vizitatorii interesați au ocazia să afle mai multe informații despre oferta educațională a UPB. De asemenea, Pavilionul României a primit vizita unei delegații a reprezentanților universităților din România. Aceasta a fost condusă de Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București, prezent la Astana pentru a participa la o serie de conferințe și întrevederi cu reprezentanți ai Ministerului Educației, președinți și membri ai comisiilor parlamentare și cu rectori ai universităților din Kazahstan.

România este prezentă cu un pavilion național la expoziţia internaţională, „Energia viitorului” care se desfăşoară la Astana, în Kazahstan, în perioada 10 iunie-10 septembrie 2017. Pavilionul este gândit să reprezinte o incursiune în știința si cercetare, precum şi in cultura României.

Realizat sub conceptul: „Energia luminii - (O călătorie în viitor)”, pavilionul României are ca element central prezentarea proiectului ELI-NP, implementat de Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară - Horia Hulubei (IFIN-HH), de la Măgurele.

Vine apocalipsa financiară! Guverne vor cădea, ţări vor da faliment, companii vechi vor dispărea

Proiectul ELI-NP este prezentat la Expoziția internațională ca o dezvoltare științifică și tehnologică aflată la limita cunoașterii umane, reprezentând esența progresistă a României: inventivitatea, creativitatea, orientarea spre viitor, având la bază o solidă tradiție în cercetare.

Acest proiect ştiinţific este cea mai mare investiţie în cercetarea românească și unul dintre cele mai mari din lume. Pe platforma de la Măgurele se dezvoltă și se instalează în prezent cel mai puternic laser din lume care va putea genera o putere echivalentă cu 10% din puterea Soarelui (10 petawați = 10 milioane de miliarde de waţi).

Prin complexitate şi inovaţie, laserul de la Măgurele este parte a ADN-ului ştiinţific românesc, iar ideea centrală, redată la nivel vizual, se referă la evoluţia ţării noastre în domeniul cercetării şi dezvoltării ştiinţifice. Pentru a întregi prezentarea proiectului pentru publicul vizitator, în pavilion va fi prezentată, în premieră, o machetă a clădirii experimentale ELI-NP, alături de macheta primului laser dezvoltat în România de către profesorul Ion Agârbiceanu, în 1962.

Conceptul cadru al Pavilionului a fost dezvoltat în acord cu tematica generală a expoziţiei dedicată energiei viitorului, la care s-au adăugat o serie de domenii conexe pe care România şi-a propus să le evidențieze: proiectele românești de amploare din domeniul hidroenergetic, contribuția cercetătorilor români la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii pe plan internaţional, momente ale istoriei științei în România, premiere mondiale (București - primul oraș din lume iluminat cu gaz lampant, Timișoara - primul oraș din Europa iluminat public stradal), prezentări ale patrimoniului cultural şi tradiţional românesc, dar şi ale potenţialului turistic.

În cadrul celor trei luni de expoziţie, vor avea loc o serie de evenimente de promovare economică, misiuni economice multisectoriale, cu scopul dinamizării schimburilor comerciale, prin identificarea de noi oportunităţi de afaceri pe piaţa din Kazahstan. De asemenea, vor avea loc evenimente de prezentare a ofertei educaționale și de promovare turistică.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office