BlackBerry prezintă Mercury, ultimul telefon produs de propria divizie hardware

Publicat in IT&C 05 Ianuarie 2017 Actualizat: 05 Ianuarie 2017 483 ori
Google+ WhatsApp
BlackBerry prezintă Mercury, ultimul telefon produs de propria divizie hardware
BlackBerry prezintă Mercury, ultimul telefon produs de propria divizie hardware

Înainte să renunţe la producţia proprie, BlackBerry va mai lansa un ultim telefon produs de propria divizie hardware.

Canadienii de la BlackBerry îşi iau la revedere de la piaţa telefoanelor în calitate de producător, cu un ultim smartphone, numit Mercury şi prezentat subtil la CES 2017.

Cu o construcţie care împrumută elemente folosite de flagship-urile momentului, precum marginile rotunjite şi liniile de semnal de pe spate, BlackBerry reuşeşte să-şi facă fanii să regrete că nu va mai produce telefoane.

Mercury, pe numele său de cod care nu este sigur că va rămâne şi după lansarea oficială, este un smartphone ce revine la rădăcinile companiei. În locul unui ecran mare, BlackBerry a făcut loc unei tastaturi fizice, obţinând un dispozitiv care aduce cu cele din vremurile bune ale companiei.

Este o raritate: un smartphone cu Android dotat cu tastatură fizică QWERTY, ce va fi apreciată de cei care încă nu s-au adaptat tastaturilor virtuale.

Deşi nu au fost comunicate dotările hardware, sunt evidente câteva trăsături. Printre acestea, faptul că Mercury are un port USB-C, iar cititorul de amprente este integrat în tasta spacebar - o abordare originală care nici nu avea cum să fie aleasă de restul producătorilor, care nu fac telefoane cu tastaturi fizice.

Mercury va fi ultimul telefon produs de BlackBerry. Brandul BlackBerry va continua să existe, însă compania canadiană a externalizat producţia hardware către chinezii de la TCL.

Admin.R

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office