Facebook a atins valoarea de 1 trilion de dolari, după ce a câștigat două procese anti-concurențiale

Publicat in IT&C 29 Iunie 2021 590 ori
Google+ WhatsApp
Facebook a atins valoarea de 1 trilion de dolari, după ce a câștigat două procese anti-concurențiale
Facebook a atins valoarea de 1 trilion de dolari, după ce a câștigat două procese anti-concurențiale

Acțiunile Facebook au înregistrat, luni, cea mai mare creștere în timpul unei zi din ultimele două luni, după ce a câștigat două procese anti-concurențiale, valoarea sa de piață ajungâng la 1 trilion de dolari pentru prima dată, potrivit Bloomberg.

Gigantul social-media a urcat cu până la 4,4%, cel mai mult din 29 aprilie, după ce o instanță a aprobat cererea Facebook de a revoca plângerile depuse anul trecut de către Comisia Federală pentru Comerț din SUA și procurorii generali ai acestei țări.

Acțiunile au crescut cu 29% în acest an, după ce pandemia de Covid-19 a mărit dependența publicului de aplicațiile Facebook pentru a păstra legătura cu prieteni și afaceri, astfel ducând la o creștere constantă a utilizatorilor și o cerere puternică pentru publicitatea online.

La aproape trei ani după ce Apple a devenit prima companie americană care ajunge la pragul de 1 trilion de dolari, acum există alte patru companii americane de tehnologie care se laudă cu suma formată din 13 cifre, inclusiv Microsoft, Amazon și Alphabet, care deține Google. Microsoft a ajuns la nivelul de 2 trilioane de dolari săptămâna trecută.

Facebook, printre fondatori fiind Mark Zuckerberg, a apărut în 2004 la Universitatea Harvard. Este cea mai tânără companie din cele patru, ajungâng la 1 trilion de dolari în doar 17 ani.

Creșterea a avut și un cost. Zuckerberg a fost atât de concentrat pe adăugarea de utilizatori și venituri – inclusiv prin achiziția aplicațiilor cu care concura, Instagram în 2012 și WhatsApp în 2014 – încât a ales să ignore unele dintre dezavantajele administrării rețelelor în care mai mult de 3,45 miliarde de oameni contribuie cu conținut, scrie Bloomberg.

Autoritățile de reglementare au acuzat că, în timpul creșterii sale, Facebook a pierdut controlul asupra datelor utilizatorilor și a eșuat în a face destul pentru a înăbuși fluxul de informații potențial dăunătoare și violente.

Comisia Federală pentru Comerț din SUA, alături de cei 46 de procurori generali, au dat în judecată Facebook, în decembrie, pentru comportament anti-concurențial, spunând că dimensiunea companiei a dăunat consumatorilor, inclusiv cu o calitate redusă a produselor. Zuckerberg a depus mărturie în fața Congresului american de mai multe ori pentru diverse nereguli puse pe seama Facebook.

Însă, din perspectiva unui investitor, Facebook prosperă. Compania a făcut față îndoielilor de la oferta publică inițială din 2012 că nu va reuși să facă sume semnificative de bani de pe urma utilizatorilor telefoanelor mobile. De când Facebook a dovedit că afacerea sa cu reclame va funcționa și în acest mediu, a găsit în mod constant moduri de a depăși așteptările pentru venituri și profituri, și să se asigure că mai mulți oameni folosesc produsele sale.

Facebook a transmis în aprilie că veniturile în actualul trimestru vor rămâne constante sau vor accelera de la primul trimestru, când vânzările s-au mărit cu 48% la 26,2 miliarde de dolari.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.