Scandal MONSTRU la Google: Compania a fost RECLAMATĂ în nouă state europene

Publicat in IT&C 05 Iunie 2019 308 ori
Google+ WhatsApp
Scandal MONSTRU la Google: Compania a fost RECLAMATĂ în nouă state europene
Scandal MONSTRU la Google: Compania a fost RECLAMATĂ în nouă state europene

Google a fost reclamată marţi de mai multe organizaţii la autorităţile de reglementare în domeniul protecţiei datelor din Franţa, Germania şi alte state ale Uniunii Europene în legătură cu modul în care gestionează datele utilizatorilor pentru publicitatea online, transmite Reuters, conform News.ro.

Criticile reflectă o plângere făcută de browserul web Brave, specializat în protejarea confidenţialităţii datelor, în Irlanda şi Marea Britanie, care a dus la declanşarea unei investigaţii de către autoritatea de reglementare irlandeză.

Problema se referă la licitaţiile în termen real, un proces de achiziţie de la server la server care utilizează un software automat pentru corelarea a milioane de cereri de publicitate din partea publisherilor online cu ofertele în timp real ale advertiserilor.

Industria publicităţii online, o sursă majoră de venituri pentru Google, Facebook şi alte platforme online şi advertiseri ar urma să crească în acest an la 273 de miliarde de dolari, potrivit firmei de cercetare a pieţei eMarketer.

”Sistemul de licitaţie în timp real a publicităţii ar putea să transmită datele personale ale utilizatorilor către sute sau mii de companii. Această metodă de publicitate încalcă în mod clar reglementările UE de protecţie a datelor (GDPR)”, a spus Eva Simon, expert legal la organizaţia Liberties, care coordonează plângerile.

UE a adoptat reglementările GDPR în urmă cu un an, iar acestea prevăd amenzi de până la 4% din cifra de afaceri globală pentru încălcarea lor.

”Licitaţiile în timp real sunt utilizate de către Google şi multe al companii de tehnologie care folosesc publicitatea digitală. Este timpul ca ei să nu ne mai spioneze (#StopSpyingOnUs)”, potrivit Liberties.

Celelalte şapte state unde au fost înregistrate plângeri sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Italia şi Slovenia.

Reprezentanţii Google nu au putut fi contactaţi pentru comentarii.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office