O fostă angajată Facebook rupe tăcerea și aduce acuzații grave companiei: Moderatorii, traumatizați de ceea ce asistă la serviciu

Publicat in IT&C 25 Septembrie 2018 237 ori
Google+ WhatsApp
O fostă angajată Facebook rupe tăcerea și aduce acuzații grave companiei: Moderatorii, traumatizați de ceea ce asistă la serviciu
O fostă angajată Facebook rupe tăcerea și aduce acuzații grave companiei: Moderatorii, traumatizați de ceea ce asistă la serviciu

O fostă angajată a Facebook a intentat un proces împotriva companiei, pe care o acuză că nu protejează corespunzător moderatorii de conţinut care riscă traume mentale după ce vizionează imagini dureroase pe platforma de socializare, transmite Reuters, scrie news.ro.

Moderatorii Facebook, angajaţi pe bază de contract, sunt ”bombardaţi” cu ”mii de video-uri, imagini şi transmisiuni în direct cu abuzuri sexuale împotriva copiilor, violuri, tortură, bestialitate, decapitări, sinucideri şi crime”, potrivit reclamaţiei.

”Facebook îşi ignoră obligaţiile de a oferi un loc de muncă sigur şi creează în schimb o serie recurentă de contractori care sunt traumatizaţi în mod iremediabil de ceea ce asistă la serviciu”, a afirmat Korey Nelson, avocatul fostei angajate a Facebook Selena Scola.

Facebook anunţase în trecut că toţi moderatorii de conţinut au acces la resurse de sănătate mentală, inclusiv la profesionişti specializaţi pentru consiliere individuală şi de grup şi că aceştia primesc beneficii pentru asistenţă medicală.

Reprezentanţii Facebook nu au răspuns luni solicitărilor pentru comentarii.

În prezent, peste 7.500 de evaluatori de conţinut lucrează la Facebook, între aceştia aflându-se angajaţi full-time şi contractori.

Operatorul reţelei de socializare a fost evaluat de autorităţile de reglementare pentru că nu a luat măsuri suficiente pentru a preveni răspândirea de ştiri false şi ura, iar directorul general Mark Zuckerberg s-a angajat să intensifice eforturile prin angajări masive şi utilizarea inteligenţei artificiale.

Firma de avocatură a lui Nelson vrea să obţină statut de proces colectiv pentru acţiunea sa.

Scola a lucrat la birourile Facebook din Menlo Park şi Mountain View, California, timp de nouă luni, din iunie anul trecut, pe baza unui contract încheiat prin intermediul fimei de recrutare Pro Unlimited din Florida.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office