ONU anunță că omenirea va număra aproape ZECE MILIARDE de persoane, în 2050

Publicat in Cunoastere 02 Aprilie 2019 897 ori
Google+ WhatsApp
ONU anunță că omenirea va număra aproape ZECE MILIARDE de persoane, în 2050
ONU anunță că omenirea va număra aproape ZECE MILIARDE de persoane, în 2050

Populaţia lumii va ajunge la aproximativ 9,7 miliarde de oameni în 2050 şi va creşte în continuare la aproximativ 11 miliarde până la sfârşitul secolului, potrivit unui raport al ONU publicat luni şi citat de agenţia Xinhua.

"Populaţia lumii, estimată la 7,7 miliarde în 2019, continuă să crească, deşi la o rată descrescătoare. Se preconizează că va continua să crească ajungând la circa 9,7 miliarde în 2050 şi va creşte în continuare la aproximativ 11 miliarde până la sfârşitul secolului", potrivit raportului ONU.

Raportul Naţiunilor Unite este intitulat "Revizuirea şi evaluarea programului de acţiune al Conferinţei internaţionale privind populaţia şi dezvoltarea şi contribuţia sa la monitorizarea şi revizuirea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă".

Raportul a fost prezentat de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la cea de-a 52-a sesiune de fond a Comisiei ONU pentru Populaţie şi Dezvoltare, care a avut loc luni.

"Creşterea continuă a populaţiei globale şi o creştere preconizată a prosperităţii vor exercita o presiune suplimentară asupra resurselor naturale şi ecosistemelor", se arată în raport.

"Populaţia lumii devine din ce în ce mai mare, mai bătrână, mai mobilă şi mai concentrată spaţial decât înainte", potrivit raportului.

În acest an este marcată cea de-a 25-a aniversare a realizării unui punct de reper în cooperarea globală - adoptarea Programului de acţiune al Conferinţei internaţionale privind populaţia şi dezvoltarea, la Cairo în Egipt, în 1994.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office