E adevărat că Ion Luca Caragiale s-a iubit cu Veronica Micle, dragostea lui Eminescu?

Publicat in Cunoastere 26 Martie 2019 2988 ori
Google+ WhatsApp
E adevărat că Ion Luca Caragiale s-a iubit cu Veronica Micle, dragostea lui Eminescu?
E adevărat că Ion Luca Caragiale s-a iubit cu Veronica Micle, dragostea lui Eminescu?

Unul dintre cele mai fascinante triunghiuri amoroase din România a fost relația dintre Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Veronica Micle, dragostea eternă a celui dintâi. Este adevărat că Ion Luca Caragiale s-a iubit cu Veronica Micle, fapt care a stârnit mânia celui mai mare poet român din toate timpurile?

Povestea de iubire dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle a început în 1872 în Viena. Relația dintre cei doi a fost scurtă însă s-a reaprins în 1879, atunci când tatăl Veronicăi Micle a murit. Se poate citi în epistole faptul că Veronica insista ca Eminescu să se mute la Iași, lucru pe care poetul nu-l agreea. Atunci, Veronica Micle s-a reorientat.

Unde se aflau „plopii fără soț” din poezia lui Eminescu?

„Uşurateca Veronica, plictisită să-l tot aştepte pe Eminescu, îl întîlneşte la Iaşi pe Caragiale, între care se înfiripă o relaţie sentimentală, cum să-i spun? – corporală. Se pare că Eminescu a aflat – viitorul dramaturg nu făcea secrete din cuceririle sale – şi relatiile epistolare parcurg o perioadă glacială, ea ameninţîndu-l pe Eminescu, la 27 iunie 1880, că într-o lună îi va distruge scrisorile”, scria în „România Literară”, Zigu Ornea.

Idila dintre nenea Iancu şi Veronica Micle ar fi ieşit la iveală după ce Eminescu i-a spus lui Titu Maiorescu că vrea să se însoare cu Veronica. Titu Maiorescu s-a simțit nevoit să-l informeze pe Eminescu despre idila dintre Veronica și Ion Luca Caragiale.

Poetul a fost extrem de afectat de trădarea prietenului său şi se pare că nu l-a iertat niciodată pe Caragiale, chiar dacă a încercat să depăşească acest episod. Există și voci care spun că Eminescu l-ar fi amenințat pe Caragiale cu un pistol. Se pare că Eminescu nu a fost singurul căruia Caragiale i-a pus coarne ci și lui Constantin Nottara, căruia i-a cucerit soția.

După decesul poetului din 1889, Veronica Micle a intrat în depresie şi s-a retras la Mănăstirea Văratec. Două luni mai târziu, aceasta s-a sinucis cu arsenic.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.